Expoziția Fine Food Expo are loc la Centrul Internațional de Expoziții „Moldexpo” din Chișinău în perioada 18-21 mai. Acolo BP a stat de vorbă cu Andrei Ghilan, directorul Sweetland Moldova, o companie producătoare de miere, fructe uscate, ciocolată și alte dulciuri. El a povestit cum a început afacerea sa, ce dulciuri aleg clienții și de ce ar primi cu bucurie noi concurenți.
De unde a început călătoria Dvs.?
Am înființat afacerea noastră de familie acum câțiva ani în sudul Moldovei. Am început cu miere și, treptat, am intrat în domeniul ciocolatei, marcând produsele noastre pentru clienții corporativi și creând seturi de cadouri personalizate.
De ce ați deschis o companie în Moldova?
Am avut ca obiectiv să unim familia și datorită acestei afaceri am reușit. Trăim în Moldova, nu vrem să plecăm nicăieri, iar afacerea este unul dintre motivele care ne ține împreună.
Aveți o prisacă?
Da, avem propria prisacă. Dar lucrăm, de asemenea, cu parteneri care ne furnizează produse pe care noi le prelucrăm.
De unde importați boabe de cacao pentru ciocolată?
Cumpărăm materii prime din Belgia. De asemenea, le prelucrăm, adăugăm ingrediente și facem propria noastră ciocolată.
Cum produceți fructe uscate?
Cumpărăm fructe (banane, portocale) proaspete. Apoi le uscăm noi înșine într-un uscător cu infraroșu, păstrându-le cât mai mult posibil substanțele nutritive. Apoi le acoperim cu ciocolată.
Prin ce vă diferențiați?
Suntem diferiți prin faptul că noi creăm produse exclusive. Practic, nu există astfel de produse în Republica Moldova în acest moment. Fructele acoperite cu ciocolată nu sunt o surpriză în Moldova, iar prunele acoperite cu ciocolată sunt probabil unul dintre cele mai populare deserturi. Dar mango sau banane acoperite cu ciocolată și alte produse de ciocolată, de exemplu, ciocolată cu ardei, mediantele de ciocolată cu nuci și alți aditivi, deocamdată sunt făcute doar de noi. Aceasta este specialitatea noastră.
Deci, concurență pe piață este mică?
Ne-ar plăcea să concurăm cu companiile care se ocupă de dulciuri și ciocolată. Ar fi mult mai interesant, iar piața ar fi mult mai diversă și ar crește mai repede. Din păcate, nu există mulți concurenți. Dar avem câteva companii demne de admirat.
Care este bestseller-ul dumneavoastră?
Dacă vorbim de fructe uscate acoperite cu ciocolată, este vorba de mango. Oamenilor le place ceva exotic pentru Moldova. Și alte produse sunt la mare căutare. De exemplu, mediante (sortimente de ciocolată), tablete de ciocolată cu diferite fructe liofilizate (uscate la temperaturi scăzute – BP) și fructe de pădure (zmeură, căpșuni) și nuci (nuci pecan), ciocolată cu fistic sărat. De asemenea, cumpărăm și procesăm fisticul selectat.
Cum ar trebuie să fie antreprenorul care ar deschide o astfel de afacere în Moldova?
Trebuie să își iubească cu adevărat meseria, să fie foarte motivat și puțin nebun în sensul bun al cuvântului precum și să meargă împotriva obstacolelor care îi vor ieși în cale. Iar ele vor fi o mulțime. Dar el trebuie să vadă obiectivul și nu să vadă obstacolele. Asta am făcut noi, iar determinarea și dragostea noastră pentru afacere ne-au ajutat să le depășim, iar acum mergem mai departe.
Cu ce dificultăți v-ați confruntat?
Ne-am confruntat cu neînțelegeri din partea unor funcționari și cu lipsa lor de calificare. Din fericire, există mult mai mulți funcționari educați și calificați care înțeleg rolul afacerilor în dezvoltarea statului.
În ce fel businessul este ajutat de stat?
În multe cazuri, statul este foarte util și îi sprijină pe antreprenori. De exemplu, implementează programe de asistență, realizează proiecte de consultanță și oferă subvenții. Datorită acestui lucru, suntem pe picioarele noastre.
BP a găsit prețurile produselor pe site-ul www.sweetland.md. Astfel, mango, portocala și banana în ciocolată costă 85 de lei, ciocolata cu fistic sărat – 90 de lei, mediante – 120 de lei, iar batoanele de ciocolată cu nuci și fructe de pădure – 125 de lei. Valoarea seturilor cadou variază între 120 și 530 de lei. Mierea poate fi cumpărată de la 70 la 675 de lei, în funcție de tipul și greutatea produsului.