Industrii
AcasăBusiness și guvernareSalariul mediu în Moldova în trimestrul III a crescut cu 13,6%

Salariul mediu în Moldova în trimestrul III a crescut cu 13,6%

Biroul Național de Statistică informează că, în trimestrul III 2021, câștigul salarial mediu lunar nominal brut la unitățile din sectorul real cu 4 și mai mulți salariați și toate instituțiile bugetare a constituit 9175,7 lei, fiind în creștere cu 13,6% față de trimestrul III 2020 și cu 1,5% față de trimestrul II 2021.

Cele mai mari valori ale câștigului salarial mediu lunar, în trimestrul III 2021, s-au înregistrat în activitățile:

  • informații și comunicații – 21703,6 lei;
  • activități financiare și de asigurări – 16684,9 lei;
  • producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat – 14689,4 lei.

Cele mai mici valori ale câștigului salarial mediu lunar s-au înregistrat în:

  • activități de cazare și alimentație publică – 5706,4 lei;
  • agricultură, silvicultură și pescuit – 6126,0 lei;
  • artă, activități de recreere și de agrement – 6169,1 lei.

Comparativ cu trimestrul III 2020, în toate activitățile economice s-au înregistrat majorări ale câștigului salarial, cele mai semnificative creșteri fiind înregistrate în:

  • sănătate și asistență socială – cu 24,4%;
  • informații și comunicații – cu 19,8%;
  • activități financiare și de asigurări – cu 18,3%;
  • agricultură, silvicultură și pescuit – cu 16,0%

    În sectorul bugetar, în trimestrul III 2021, câștigul salarial mediu lunar a constituit 7661,0 lei (cu 8,9% mai mult față de trimestrul III 2020), iar în sectorul real – 9709,6 lei (cu 14,9% mai mult față de trimestrul III 2020).

Indicele câștigului salarial real în trimestrul III 2021, față de trimestrul III 2020 (calculat ca raport între indicele câștigului salarial nominal brut și indicele prețurilor de consum), a fost de 108,3%.

Numărul mediu al salariaților a crescut în trimestrul III 2021, față de trimestrul III 2020, cu 2,9%, pe fundalul descreșterii indicatorului în cauză în trimestrul III 2020 față de trimestrul respectiv din anul anterior cu 3,1%. Creșteri ale numărului mediu de salariați s-au înregistrat în majoritatea activităților economice. Cele mai semnificative creșteri s-au înregistrat în:

  • informații și comunicații și activități de cazare și alimentație publică– cu 15,2 și respectiv 15,1% (față de +4,7% și -30,5% în trimestrul III 2020 față de trimestrul III 2019);
  • activități de servicii administrative și activități de servicii suport – cu 5,5% (-9,2%);
  • tranzacții imobiliare și transport și depozitare – cu 5,2 și respectiv 5,0% (-1,0 și respectiv -7,8%);

Creșteri ale numărului mediu de salariați în trimestrul III 2021, față de trimestrul II 2021, s-au înregistrat în:

  • activități de cazare și alimentație publică – cu 6,7%;
  • agricultură, silvicultură și pescuit – cu 5,5%.

Citiți, de asemenea

bazadedate

Vei fi interesat de

alocapitala
Intertext ro DI-4356
Chișinău
ceață
4.4 ° C
5.2 °
4.4 °
99 %
1.5kmh
75 %
joi
6 °
vin
11 °
sâm
12 °
Dum
13 °
lun
13 °
Real Business Ro DI_4410