Industrii
AcasăComerțR. Moldova participă în premieră la un forum global în domeniul investițiilor

R. Moldova participă în premieră la un forum global în domeniul investițiilor

Republica Moldova participă pentru prima dată la conferința Think Global 2021, care reunește anual mii de lideri și top manageri în comerț și investiții din întreaga lume. Evenimentul are loc în format online, în perioada 12-15 aprilie, iar oferta investițională a ţării noastre este prezentată unei audiențe de peste 23 mii de participanți.

Forumul este organizat de International Trade Council și reprezintă o platformă informațională și de networking, care permite participanților să afle despre noile tendințe din comerț, export și investiții, marketing și vânzări, precum și să interacționeze cu potențialii investitori. În acest an, la conferință participă top manageri și lideri din 79 de țări, dintre care 3500 sunt incluși în clasamentul Fortune 500.

În cadrul prezentării ofertei investiționale a Republicii Moldova, Rodica Verbeniuc, directorul general al Agenției de Investiții, a vorbit despre punctele tari ale țării noastre ca zonă de investiții, enumerând sectoarele strategice, precum industria IT și telecomunicații, automotive, ramura agroalimentară și industria ușoară, numind Republica Moldova „O punte de legătură dintre est și vest”.

„Lansăm o promisiune și vă chemăm să faceți parte din lista celor peste 11300 de companii străine din 60 de țări, reprezentate în Republica Moldova. Țara noastră face o invitație onestă pentru parteneriat, pentru schimbare, pentru investiții de durată aici în Moldova. Astfel de platforme internaționale, precum este Think Global, facilitează crearea parteneriatelor, deblochează mai multe oportunități de investiții și deschide calea pentru o mai bună colaborare internațională”, a menționat Rodica Verbeniuc.

Agenția de Investiții „Invest Moldova” are și un stand expozițional virtual, unde sunt prezentate profilurile investiționale, iar companiile care sunt interesate de investiții în Republica Moldova primesc răspunsurile și informațiile personalizate.

Sursa: moldpres.md

Citiți, de asemenea

bazadedate

Vei fi interesat de

alocapitala
MGM ro DI-4357
Chișinău
cer senin
2.2 ° C
2.2 °
2.2 °
100 %
2.1kmh
0 %
Dum
21 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
22 °
joi
23 °
Intertext ro DI-4356