AcasăAgriculturaProducerea strugurilor ecologici este avantajoasă şi salutată de consumatori

Producerea strugurilor ecologici este avantajoasă şi salutată de consumatori

Cultivarea viţei-de-vie în seră oferă avantaje legate de controlul temperaturii şi al umidităţii aerului, de obţinerea unor recolte mai timpurii, precum şi a unor preţuri mai bune de comercializare. În cazul lui Victor Bîrnaz din satul Chetrosu, raionul Drochia, membru al Asociației Patronale „Alianța Lanțului Valoric în Agricultura Ecologică din Moldova” (MOVCA), acest tip de producere creează şi condiţii necesare pentru obţinerea strugurilor ecologici.

Fermierul dispune de un teren de 0,93 ha certificat ecologic, împărţit în trei părţi, pe care cultivă în prezent viţă-de-vie în seră pe 0,23 ha, iar pe cealaltă suprafaţă – căpşun şi porumb în câmp deschis.

„Foarte mult m-a ajutat faptul că via este cultivată în seră. Anul acesta, cu două săptămâni a întârziat coacerea în câmp deschis, iar eu am ieşit pe piaţă cam cu o săptămână mai devreme şi preţul e bun”, susţine producătorul.

Via este în rod din 2016, iar Victor Bîrnaz dispune în prezent de aproximativ 60 de soiuri extratimpurii, timpurii şi medii, de bază fiind Arcadia, Codreanca, Chişmiş şi Prezentabil, iar pe acesta din urmă l-a realtoit cu alte varietăţi.

Totodată, timp de câţiva ani, printre rândurile de vie a cultivat şi căpşuni, pe care i-a transplantat afară, iar după ce se va odihni solul, îi va răsădi înapoi.

Alianța Lanțului Valoric în Agricultura Ecologică (MOVCA) este o asociație a producătorilor, procesatorilor, traderilor, consumatorilor, furnizorilor de inputuri și a organismelor de certificare din sistemul agriculturii ecologice.

Фото: Ассоциация MOVCA

Sursa: moldpres.md

alocapitala
bazadedate

„3 întrebări fără politică”, discutăm cu Mariana Radov

Astăzi, sub titlul "3 întrebări fără politică", discutăm cu Mariana Radov. Informație succintă: Radov Mariana - consultant în management certificat internațional, membru al Consiliului Internațional...
HR-Consulting Ro DI_4373
Chișinău
cer acoperit de nori
7.7 ° C
8.2 °
7.7 °
97 %
0.5kmh
90 %
joi
12 °
vin
18 °
sâm
20 °
Dum
25 °
lun
19 °
Intertext ro DI-4356