Comisia pentru Situații Excepționale(CSE) a aprobat noi decizii pentru sezonul rece. Astfel, în regim de urgență, SA „Termoelectrica” va putea să achiziţioneze păcură pentru asigurarea rezervei minime în cantitate 20 de mii tone. Anunțul a fost făcut de Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, care a menționat că în acest fel autoritățile se pregătesc de iarnă.
Alte decizii aprobate de CSE:
- Se permite pe perioada stării de urgență importul de rumeguș, a deșeurilor și a resturilor de lemn neaglomerate, utilizate ca materie primă la fabricarea biocombustibililor solizi (pelete, brichete);
- Se permite prestarea serviciilor de transport rutier a lemnelor pentru foc, în baza actelor de proveniență, fără obligativitatea notificării şi înregistrării prealabile și deținerii actelor permisive din domeniul transportului rutier;
- Operatorul Terminalului de Mărfuri în Vrac, din cadrul Portului Internațional Liber Giurgiulești, va acorda prioritate la prestarea serviciilor portuare pentru cărbunele destinat importului definitiv pe teritoriul Republicii Moldova. Pentru aceasta, importatorii vor depune o solicitare în formă scrisă cu cel puțin 48 de ore înainte, către administrația terminalului, indicând cantitățile exacte ce urmează a fi plasate în regim de import definitiv în Republica Moldova.