AcasăOrganizatiiMonitorul Oficial a publicat decizia care permite ca managerii de afaceri să...

Monitorul Oficial a publicat decizia care permite ca managerii de afaceri să poată fi instruiți în Germania

Monitorul Oficial de vineri, 15 octombrie, a făcut publică decizia Guvernului de inițiere a negocierilor și semnare a Declarației comune de intenție între Ministerul Economiei al Republicii Moldova și Ministerul Federal al Economiei și Energiei al Republicii Federale Germania privind colaborarea în domeniul instruirii și perfecționării managerilor de afaceri din țara noastră.

Scopul documentului constă în pregătirea unei noi generații de manageri, care ar putea contribui considerabil la modernizarea economiei naționale, dar și intensificarea relațiilor moldo-germane, prin promovarea comerțului extern, atragerea investițiilor străine în Moldova, precum și crearea noilor locuri de muncă.

Declarația comună de intenție va intra în vigoare la data semnării și va fi aplicată până la finele anului 2023.

Potrivit actului aprobat, o parte din cheltuieli vor fi acoperite din bugetul de stat – pentru pregătire profesională și lingvistică a managerilor de afaceri moldoveni, iar costurile de călătorii internaționale pentru participanții la program vor fi achitate de întreprinderile respective. Atunci când anumite acțiuni din program vor fi realizate pe teritoriul Germaniei, cheltuielile vor fi acoperite de către Ministerul Federal al Economiei şi Energiei al Republicii Federale Germania.

Sursă: monitorul.gov.md

alocapitala
bazadedate

În rubrica ”Trei întrebări fără politică” discutăm cu Tatiana Morari

Scurtă prezentare: Tatiana Morari – directoarea Agenției de publicitate «Makler Plus». După specialitate – programator. O doamnă fermecătoare și totodată un conducător ferm...
Real Business Ro DI_4371
Chișinău
cer senin
1 ° C
1.6 °
-1.8 °
75 %
0.9kmh
0 %
mie
7 °
joi
10 °
vin
12 °
sâm
5 °
Dum
3 °
Imona Grup ro DI-4368