Patrimoniul gastronomic al Moldovei va fi promovat la Summit-ul Comunității Politice Europene din data de 1 iunie, iar liderii vor servi bucate tradiționale moldovenești, pregătite după rețete reinterpretate. Declarația a fost făcută astăzi, 31 mai, de către Purtătorul de cuvânt al Guvernului Daniel Vodă, în cadrul unei conferințe de presă.
„Meniul a fost testat de cei mai buni critici culinari, iar bucatele vor fi pregătite exclusiv din produse autohtone pentru a scoate în evidență autenticitatea și calitatea ingredientelor noastre”, a menționat Vodă.
Astfel, potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, la aperitiv, oaspeții vor degusta tradiționalele sarmale cu umplutură de legume călite în stil moldovenesc, acoperite cu glazură de vin din soiuri Saperavi și smântână afumată.
O altă gustare inclusă în meniu este „Roata Norocului”. „O tocăniță de vinete și roșii proaspăt tăiate, presărată cu pudră de vin din soiul „Rara Neagră” și usturoi negru”, a menționat Vodă.
Oaspeții vor putea gusta și colțunași din dovleac murat cu cremă de brânză de capră, sos de leuștean și icre de știucă, dar și mămăligă umplută cu brânză de burduf, caș afumat și trufe negre. Mămăliga va fi fiartă în zer.
Totodată, o altă mâncare servită oficialilor va fi „rulourile de cartof umplut cu zacusca făcută ca la Bulboaca, presărată cu boia afumata și cu semințe de floarea soarelui”.
Potrivit lui Vodă, felul principal oferit oaspeților va fi un mușchiuleț de miel în stil moldovenesc cu frunze de varză, „Coloana Infinitului” din morcov și țelină, sos glazurat din struguri Saperavi, sos de hribi cu ulei.
Vegetarienii vor mânca păstrav de fag în stil moldovenesc, iar amatorii de carne de pește vor putea savura din sturion în stil moldovenesc.
La desert, cei peste 50 de invitați de rang înalt vor savura din tradiționala babă neagră, cu înghețată din vin din soiul Merlot, alături de un sos de vanilie, jeleu din suc de struguri și un ice wine din 2018.