Industrii
AcasăActualLeul moldovenesc și dolarul se întăresc. Ce se va întâmpla cu euro?

Leul moldovenesc și dolarul se întăresc. Ce se va întâmpla cu euro?

În prezent, leul moldovenesc se întărește față de toate valutele, dar această tendință nu va dura mult timp și va slăbi din nou. În ceea ce privește dolarul, acesta se simte mai confortabil decât euro în timpul crizelor actuale sau în „zona de turbulență”. În orice caz, euro își va reveni, dar este greu de prezis când anume va fi acest lucru. Declarația a fost făcută de expertul economic Veaceslav Ioniță în cadrul emisiunii „ Поговорим о деньгах „.

„În Moldova, întreaga economie se bazează pe euro, deși Banca Națională încă se ghidează după dolar. Avem oameni care gândesc în euro, iar acum leul moldovenesc se întărește față de toate valutele. În aceste condiții, Banca Națională trebuie să cumpere valută străină, pentru a nu lăsa leul să se aprecieze prea mult. Dar această tendință va mai dura un pic și după leul va slăbi”, a explicat expertul.

Potrivit lui, când a început războiul din Ucraina, moldovenii s-au speriat și au cumpărat circa 500 de milioane de dolari pe piața valutară. Apoi s-au mai liniștit puțin și au avut nevoie de bani, așa că au început să scoată „rezervele” și în august au adus înapoi circa 100 de milioane de dolari. Acest lucru a dus la faptul că oferta pe piața valutară este acum mai mare decât cererea. În plus, în luna august au venit 319 milioane de dolari din partea partenerilor, cea mai mare sumă din istoria Moldovei. Toate acestea au creat premisele pentru întărirea dolarului, a spus expertul.

„În ceea ce privește euro, există trei factori care joacă împotriva sa. Primul este criza globală în timpul căreia oamenii se ascund în spatele dolarului. Al doilea este criza energetică, care afectează Europa. Iar al treilea este că partenerii americani sunt mai rapizi, iar cei europeni sunt mai orientați spre social, deci le ia mai mult timp să ia decizii”, a spus Ioniță.

Analistul a spus că acest lucru lovește euro, dar numai pe termen scurt. El dă asigurări că, pe termen mediu, euro își va reveni, dar este greu de spus când, deoarece „zona de turbulențe” va mai dura între șase luni și un an.

Citiți, de asemenea

bazadedate

Vei fi interesat de

alocapitala
MGM ro DI-4357
Chișinău
cer senin
11.9 ° C
12.7 °
10 °
89 %
12.5kmh
0 %
lun
12 °
mar
17 °
mie
19 °
joi
22 °
vin
21 °
Tehgaz Grup S.R.L.