Industrii
AcasăActualIoniță: Prețurile în Moldova vor continua să crească încă jumătate de an....

Ioniță: Prețurile în Moldova vor continua să crească încă jumătate de an. Ce va fi cu cursul valutar?

Timp de 12 luni, prețurile în RM au crescut cu 16,6% și  vor continua să crească cel puțin jumătate de an. Motorul de creștere a prețurilor sunt produsele alimentare. În luna ianuarie, prețul la produsele alimentare a ajuns la 21.1%. Al doilea element care domină coșul de consum este inflația energetică. În jumătate de an, factura la gaz și energia electrică va crește aproximativ de trei ori.

”Banca Națională, prin ședințele sale, anunță care va fi rata de bază aplicată sau care va fi prețul banilor în Republica Moldova. Este un instrument destul de slab, dar este unicul instrument de bază pe care îl folosește Banca Națională. Timp de jumătate de an, BNM a ridicat rata de bază de șase ori. În istoria noastră așa ceva nu a mai fost. Aici opiniile sunt împărțite – foarte multă lume este contra majorării ratei de bază”, susține analistul economic, Veaceslav Ioniță, în cadrul analizei economice.

Potrivit analistului, rata de bază, pe lângă beneficiul său de a stopa cumva inflația, are și efecte negative – banii se scumpesc pentru toată lumea:

  1. Cetățenii RM care au credite pentru consum. Scopul BNM era să ridice rata de bază pentru a stopa creditele de consum fără precedent;
  2. Persoanele fizice care au credite pentru ipotecă;
  3. Agenții economici;
  4. Guvernul care în acest an planifică să împrumute 14 miliarde lei, dintre care 4,6 miliarde lei de pe piața internă.

În rezultat, creditele imobiliare noi pentru populație s-au scumpit în trei luni de zile cu 15%. Pentru creditele noi de consum luate de populație, dobânda a crescut cu 100%. Pentru agenții economici – 2,4%, pentru împrumuturile contractate de guvern, dobânda a crescut cu 42 la sută. Guvernul va avea de achitat mai mult pentru creditele noi pe care le-a luat.

”Însă acest instrument a ratei de bază a BNM, chiar dacă nu este focusat pe anumite grupuri de clienți, totuși observăm că s-a manifestat diferențiat în dependență de grupurile dorite. Astfel, fără să vrea, BNM majorând rata de bază pentru toți, a avut un efect diferențiat – a crescut pentru creditele de consum și practic nu s-a manifestat la agenții economici și creditele ipotecare”, a precizat analistul.

Referitor la cursul valutar – al doilea instrument al Băncii Naționale, Ioniță a spus:

”RM este dependentă de produsele de import. Chiar dacă BNM urmărește doar rata de bază, ea este foarte atentă la ceea ce se întâmplă pe piața valutară, deoarece realizează că o depreciere a valutei ar putea aduce un efect negativ asupra prețurilor. Pe tot parcursul anului trecut, piața valutară era într-un deficit de valută. Dacă nu intervenea BNM pe piața valutară și nu vindea valută, atunci ne trezeam cu o depreciere a leului moldovenesc. În acest sens, BNM trebuie să-și sincronizeze acțiunile cu Guvernul, în acest fel să poată coopera pe diferite dimensiuni”.

Citiți, de asemenea

bazadedate

Vei fi interesat de

alocapitala
Lantaur ro DI-4376
Chișinău
ceață
13.3 ° C
13.3 °
13.2 °
99 %
0.5kmh
100 %
mie
23 °
joi
27 °
vin
26 °
sâm
29 °
Dum
20 °
Papir Print Ro DI-4406