Industrii
AcasăActualIoniță: În anul 2022, ramura turismului din Republica Moldova a înregistrat cea...

Ioniță: În anul 2022, ramura turismului din Republica Moldova a înregistrat cea mai spectaculoasă creștere. Numărul de turiști deserviți de operatorii din ramură a crescut cu 50%

În anul 2022, ramura turismului din Republica Moldova a înregistrat cea mai spectaculoasă creștere și s-a recuperat complet, după prăbușirea provocată de pandemie în 2020. Astfel, în anul trecut, numărul de turiști deserviți de operatorii din ramură a crescut cu 50%, de la 321 mii turiști în 2021 la 477 mii în 2022. Analistul economic, Veaceslav Ioniță susține că creșterea se datorează la doi factori de bază: creșterea rapidă a turismului intern și războiul din Ucraina, care a reorientat o parte considerabilă de turiști care mergeau la odihnă neorganizat în Ucraina spre agențiile de turism.

Totodată, Ioniță susține că, turismul intern cunoaște în prezent o înviorare fără precedent. ”În 2022 el a ajuns la nivelul de 124 mii turiști, cea ce este triplu față de situația de până la pandemie. Astfel, pandemia din 2020 a oferit o oportunitate unică ramurii turismului intern și este îmbucurător că companiile locale au reușit să fructifice la maxim această oportunitate. Dacă până la pandemie, ponderea turismului intern, ca număr de persoane era de 15% dint totalul turiștilor, atunci în 2022 ponderea turismului intern a ajuns la 25% având în continuare o tendință clară de creștere”, a precizat expertul.

Cât privește impactul războiului din Ucraina asupra turismului organizat din Moldova, Ioniță menționează că acesta poate fi estimat, dacă analizăm sondajul realizat de IDIS Viitorul, privind destinația de odihnă și modul de organizare a odihnei preferată de moldoveni. Astfel, conform sondajelor, până la războiul din Ucraina cei mai mulți moldoveni preferau să se odihnească în Ucraina în mod individual, fără a apela la serviciile agențiilor de turism. ”Războiul din Ucraina a redus puternic numărul moldovenilor care au decis pe cont propriu să meargă la odihnă în Ucraina. O parte considerabilă din ei au mers pe cont propriu în alte țări, cel mai probabil România și Bulgaria, dar o bună parte s-au orientat spre agențiile de turism optând pentru turismul organizat”, a mai spus economistul.

Astfel, potrivit lui, ramura turismului în prezent este marcată de 3 schimbări pozitive de bază:

  1. Crește puternic numărul moldovenilor care decid să meargă la odihnă, aici, în Moldova. Pandemia ne-a făcut să descoperim țara noastră. Evident pentru majoritatea din ei, odihna acasă nu este odihna de bază, dar este îmbucurător că Moldova a devenit o destinație pentru mulți concetățeni;
  2. Conform estimărilor noastre preliminare, crește numărul de moldoveni, care preferă turismul organizat și decid să meargă la odihnă prin intermediul agențiilor de turism în defavoarea turismului neorganizat;
  3. Crește îmbucurător de bine numărul străinilor care decid să viziteze Moldova în scopuri turistice în mod organizat, prin intermediul agențiilor de turism. Suntem încă departe de potențialul deținut cândva de 300 mii turiști care anual organizat vizitau Moldova. Totuși în prezent am ajuns la 30 mii turiști străini veniți în mod organizat, cea ce este doar 10% din ce a fost cândva, dar dublu față de media de 15 mii, care s-a menținut timp de 30 de ani.

Citiți, de asemenea

cleaning

Vei fi interesat de

bazadedate
Intertext ro DI-4356
Chișinău
cer senin
21.2 ° C
21.2 °
21.2 °
32 %
3.6kmh
0 %
vin
21 °
sâm
21 °
Dum
16 °
lun
18 °
mar
5 °
Sandar_Vs Ro DI-4340