AcasăOrganizatiiÎntreprinderea „Barza Albă” are un nou director general

Întreprinderea „Barza Albă” are un nou director general

Agenția Proprietății Publice a anunțat astăzi că, în urma desfășurării concursului pentru ocuparea funcției vacante de director general al Societăţii pe acţiuni „Barza Albă”, Comisia de selectare a candidatului l-a desemnat în calitate de învingător pe Vasile Roșca.

Vasile Roșca este licențiat în Relații Economice Internaționale, iar anterior a fost manager de vânzări și a condus diverse companii naționale și internaționale.

Noul manager al întreprinderii a fost ales, după ce fostul director general al SA Barza Albă, Sergiu Babii,s-a stins din viaţă după o boală incurabilă, în martie curent.

Istoria companiei SA „Barza Albă” din municipiul Bălți a demarat în 1944. Compania și-a început activitatea cu o unitate mică de prelucrare a strugurilor, amplasată la periferia orașului. Peste 75 de ani de activitate, compania dispune de un potențial de producție performant și un portofoliu reprezentativ de divinuri cu o vârstă de la 3 până la 50 de ani. Produsele companiei au fost distinse la numeroase expoziții internaționale și concursuri de degustare cu peste 150 de medalii, dintre care 80 sunt de aur, 10 – „Grand Prix”, precum și cu Premiul „Star AWORD”, pentru merite deosebite în domeniul calității.

Foto: SA „Barza Albă”

alocapitala
bazadedate

„Trei întrebări fără politică” – cu Oleg Leonte

Interlocutorul nostru de astăzi este Oleg Leonte. Scurtă prezentare: Oleg Leonte – director al întreprinderii Verivers-com SRL, specializată în forjarea artistică a metalului. După specialitate...
Indexterm Ro DI-4300
Chișinău
cer senin
1 ° C
1.6 °
-1.8 °
75 %
0.9kmh
0 %
mie
7 °
joi
10 °
vin
12 °
sâm
5 °
Dum
3 °
MGM ro DI-4357