AcasăOrganizatiiInspectorii ANSA au depistat mai multe încălcări în unităţile comerciale din ţară

Inspectorii ANSA au depistat mai multe încălcări în unităţile comerciale din ţară

Direcţia supravegherea comerţului, distribuţiei şi consumului produselor alimentare a Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) a raportat mai multe încălcări, în urma analizei controalelor oficiale parvenite de la subdiviziunile teritoriale.

Potrivit instituţiei, în perioada 16-22 iulie, inspectorii ANSA au efectuat 197 controale oficiale, dintre care la: unităţi de comerţ – 142; unităţi de alimentaţie publică – 30; instituţii de învăţământ general – 12; instituții de educație timpurie – 7; depozite – 2.

Ca urmare a controalelor oficiale au fost emise 52 de prescripţii şi întocmite 49 procese-verbale cu privire la contravenţie. De asemenea, în şase cazuri a fost dispusă suspendarea activității.

„Neconformităţile depistate ţin de comercializarea produselor alimentare cu termenul de valabilitate expirat; lipsa marcării; încălcarea regulamentelor sanitare; neafişarea la loc vizibil a informaţiei pentru consumatori; lipsa registrelor pentru evidenţa temperaturilor în spaţii; lipsa controlului medical şi instruirii igienice a personalului angajat; neasigurarea trasabilității; lipsa actelor de proveniență și certificatelor de calitate; nerespectarea vecinătății produselor; nerespectarea programului de lucru”, indică ANSA.

Totodată, în urma controalelor au fost retrase din comerţ produse de origine animală şi non-animală în cantitate de 120,41 kg și cinci unități de ambalaj.

foto: ANSA

Sursa: moldpre.md

alocapitala
bazadedate

La „Trei întrebări fără politică” răspunde Galina Zablovscaia

Continuăm rubrica noastră "Trei întrebări fără politică". Astăzi, la întrebări răspunde Galina Zablovscaia. Scurtă prezentare: Galina Zablovckaia este inginer-electronist după specialitate. Şi-a început activitatea profesională...
Politrans Logist Ro DI-4399
Chișinău
cer senin
17.7 ° C
18.2 °
17.7 °
66 %
4.1kmh
0 %
sâm
18 °
Dum
24 °
lun
20 °
mar
18 °
mie
17 °
Boncom Ro_DI_4339