Industrii
AcasăActualÎn ianuarie-septembrie, importurile de mărfuri au însumat 6,73 miliarde de dolari. Importurile provenite din...

În ianuarie-septembrie, importurile de mărfuri au însumat 6,73 miliarde de dolari. Importurile provenite din India s-au majorat de 5,8 ori

În ianuarie-septembrie 2022, importurile de mărfuri au însumat 6,73 miliarde de dolari SUA, nivel superior celui realizat în perioada similară din anul 2021, cu 32,7%. În topul țărilor de origine a importurilor de mărfuri s-au regăsit: România (16,8%), Federația Rusă (13,6%), China (10,2%), Ucraina (9,8%), Turcia (7,1%), Germania (6,4%), Italia (4,9%), Polonia (3,3%), India (2,9%), Franța (2,1%), etc. Informațiile au fost prezentate de Biroul Național de Statistică(BNS).

Importurile de mărfuri provenite dințările Uniunii Europene, în ianuarie-septembrie 2022, s-au cifrat la peste 3 miliarde de dolari SUA (cu 32,6% mai mult, față de aceeași perioadă din anul 2021), deținând o pondere de 45,7% în total importuri. Importurile de mărfuri provenite dințările CSI au avut o valoare de 1,71 miliarde de dolari SUA (cu 39,0% mai mult, decât în perioada corespunzătoare din anul 2021), care echivalează cu o cotă de 25,5% în total importuri.

Potrivit BNS, în perioada de raport, analiza evoluției importurilor pe țări relevă majorarea importurilor provenite din România (de 1,9 ori), Federația Rusă (+45,1%), Ucraina (+39,5%), India (de 5,8 ori, pe seama unor livrări considerabile de motorină), Turcia (+25,9%), China (+15,1%), Ungaria (+47,4%), Bulgaria (de 1,6 ori), Polonia (+16,3%), Germania (+7,4%), Statele Unite ale Americii (+28,5%), etc.

În același timp, s-au redus importurile provenite din Belarus (-21,8%), Austria (-17,9%), Argentina (-62,4%), Vietnam (-16,7%), atenuând, astfel, creșterea pe total importuri cu 1,0%.

În ianuarie-septembrie 2022 comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2021, s-au majorat importurile de petrol(de 2,5 ori), gaz(de 3,3 ori, pe seama creșterii valorii gazului natural importat din Federația Rusă, de 3,6 ori), semințe și fructe oleaginoase (de 2,7 ori, generată de mărirea livrărilor din Ucraina, de 45,1 ori), vehicule rutiere (+20,7%), cereale(+59,9%), energie electrică (de 6,2 ori), produse lactate și ouă de păsări (+29,9%), carne și preparate din carne (+34,1%), legume și fructe (+8,3%), etc.

Totodată, s-au diminuat importurile de metale neferoase (-53,1%), produse medicinale și farmaceutice (-11,0%), instrumente și aparate(-24,7%), articole prelucrate din metal (-3,2%), construcții prefabricate(-8,9%), tutun brut și prelucrat (-10,1%), mașini și aparate pentru prelucrarea metalelor (-26,5%), materiale plastice prelucrate (-2,2%).

Majoritatea importurilor de mărfuri continuă a fi realizate cu mijloacele de transport rutier (76,2% din total importuri), fiind urmate de instalațiile fixe de transport (9,1%), transportul maritim (7,5%), transportul feroviar (4,8%), transportul aerian (1,7%), autopropulsie (0,6%) și expedieri poștale (0,1%).

Citiți, de asemenea

cleaning

Vei fi interesat de

bazadedate
Chișinău
cer senin
26.2 ° C
26.2 °
26.2 °
27 %
6.7kmh
0 %
mar
26 °
mie
24 °
joi
25 °
vin
26 °
sâm
18 °