Industrii
AcasăActualÎn 2021 au fost create mai multe companii decât au fost lichidate....

În 2021 au fost create mai multe companii decât au fost lichidate. Factorii care au stimulat creșterea investițiilor

Anul 2021 este primul din ultimii cinci ani când avem o inversare de trend în care au fost create mai multe companii decât au fost lichidate. După un an dezastruos 2020, în care am avut aproape 12 mii de afaceri închise pe fondul unui suport guvernmental cel mai redus din regiune, această schimbare de tendință este un orizont firav de speranță că sentimentul de încredere în general al antreprenorilor a crescut, susține economistul superior din cadrul Expert-Grup, Stas Madan.

”Dacă analizăm sursele de creștere după sursa de finanțare vedem că cel mai mult investițiile au crescut din contul mijloacelor proprii ale agenților economici, cu peste 21 la sută și acest fapt este unul promițător dacă vorbim din punct de vedere a destinației investițiilor –  cele mai multe investiții s-au făcut în mașini și utilaje, o creștere de peste 30 la sută, or acestea au rolul de a crește potențialul productiv al economiei. De asemenea, investițiile din surse bugetare au continuat să fie pe plus – o creștere de circa 15 la sută, în special au crescut alocațiile din bugetele locale”, a menționat economistul.

Totodată, el a spus că, în agricultură avem un an 2021 cu adevărat atipic din perspectiva faptului că avem o creștere atât cantitativă cât și valorică – a crescut și roada, au crescut și prețurile. ”În 2021 avem în primele nouă luni o creștere de  21  la sută în termeni reali a producției agricole, dar și o continuare a prețurilor medii cu 18 la sută. Aceasta arată că agricultura noastră este tot mai ancorabilă la tendințele internaționale, iar evoluțiile interne contează în măsură mai mică”, a precizat Madan.

În industrie, per ansamblu sectorul s-a recuperat și parametrii sunt mai mari decât în anul 2019. Economistul spune că, industria nu a crescut din contul sectoarelor tradiționale cele mai mari: industria alimentară sau sectorul automotiv. Performerul principal al anului este producția de mobilă care aproape s-a dublat, dar și sectoare cum ar fi prelucrarea lemnului, construcțiile metalice sau produsele farmaceutice.

În ceea ce privește criza energetică, Madan a menționat că cel mai mare impact îl are asupra gospodăriilor populației și bugetului public și un impact limitat asupra firmelor în ceea ce privește consumul de gaz.

Despre valurile pandemice, economistul a spus că conform estimărilor, nu vor fi atât de drastice pentru economie cum au fost cele precedente, pentru că nivelul de adaptare este mai bun. Noile valuri vor fi în stare să încetinească creșterea economică și nu să o oprească.

Citiți, de asemenea

cleaning

Vei fi interesat de

bazadedate
Real Business Ro DI_4410
Chișinău
câțiva nori
2.7 ° C
2.7 °
1.2 °
99 %
1kmh
20 %
mar
3 °
mie
5 °
joi
6 °
vin
3 °
sâm
1 °
Sandar_Vs Ro DI-4340