Industrii
AcasăActualDin iulie angajații CFM vor primi salarii mai mari cu 89%

Din iulie angajații CFM vor primi salarii mai mari cu 89%

Din iulie angajații Căii Ferate din Moldova (CFM) vor primi salarii mai mari cu 89%. Anunțul a fost făcut de Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, pe rețele de socializare.  

«Conform noii formule de calcul, salariul mediu lunar al angajaților va crește de la 4050 de lei, la 8469 lei. Felicitări colegi, este doar un început. Țineți-o tot așa!», — a scris Spînu.

Vicepreședintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian, a adăugat, că CFM este întreprinderea de stat cu cel mai mare număr de angajați din țară — 7,6 de mii.

Amintim că, la data de 31 mai au fost achitate integral restanțele salariale față de angajații întreprinderii, acumulate pe parcursul anilor precedenți. Totodată, directorul general al CFM Oleg Tofilat a spus că fondurile suplimentare necesare majorărilor salariale, circa 30 milioane lei lunar, vor fi alocate din contul majorării veniturilor întreprinderii, în special din urma fluxului sporit de tranzit a mărfurilor pe teritoriul Republicii Moldova.

Citiți, de asemenea

bazadedate

Vei fi interesat de

alocapitala
Real Business Ro DI_4410
Chișinău
nori împrăștiați
30.5 ° C
30.5 °
28.2 °
47 %
8.2kmh
40 %
Dum
29 °
lun
31 °
mar
34 °
mie
25 °
joi
27 °
Lantaur ro DI-4376