Industrii
AcasăActual”Diletantism cras”. Slusari a spus de ce a eșuat licitația de procurare...

”Diletantism cras”. Slusari a spus de ce a eșuat licitația de procurare a grâului în rezerva de stat

Reprezentanții Agenției Rezerve Materiale au demonstrat un diletantism cras la organizarea licitației de procurare a grâului în rezerva de stat. Nu știu dacă au coordonat acțiunile sale cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Regretăm că nu a fost un dialog pe acest subiect cu asociațiile fermierilor. Declarația a fost făcută de Președintele Asociației Forța Fermierilor, ex-deputatul, Alexandr Slusari, în contextul eșuării licitației de achiziție a grâului pentru rezerva statului.

El a spus că, condiția de bază a licitației a fost cerința ca furnizorul să livreze grâu în cantități cuprinse între 2 și 6 mii tone. Organizatorii licitației nu au analizat deloc situația pe piața cerealelor și structura producătorilor de grâu după capacitățile de producere.

”Marea majoritatea agricultorilor nu dispun de asemenea cantități. Chiar și producătorii agricoli mari anul curent, în situația secetei, au recoltat între 1000 și 1500 de tone de grâu. Agricultori mijlocii dispun de cantități până la 500 de tone de grâu. De fermieri mici nici nu vorbesc”, a menționat Slusari.

Ex-deputatul susține că, doar magnații de la agroholdinguri au putut furniza grâu în rezerva de stat conform cerințelor față de lotul minimal de livrare. ”Însă acestora nu le-a convenit prețul propus de 5,2 lei per kg, întrucât în prezent ei se ocupă cu procurarea grâului ieftin din Ucraina undeva cu 3,5 lei și reexportul acestuia undeva cu 6 lei per kg. Iar producătorii agricoli autohtoni rămân cu grâul în depozite, întrucât prețurile actuale pe piața cerealelor pentru majoritatea covârșitoare a agricultorilor sunt mai mici decât prețul de cost”, a precizat Alexandr Slusari.

În context, el a spus că Agenția Rezervelor Materiale a decis totuși să facă consultări cu reprezentanții fermierilor mici și mijlocii.

Menționăm că, achiziția masivă de grâu anunțată în august de către Agenția Rezerve Materiale a eșuat. Autoritățile plănuiau să cumpere 42 de mii de tone de grâu la un preț de 4,8-4,9 lei kilogramul. Fermierii însă nu vor să vândă cereale la un preț atât de mic, mizând pe 5,50-6 lei. În plus, achiziția a fost împărțită în loturi de la 2.000 la aproape 7.000 de tone, excluzând, în esență, micii producători agricoli de la licitație.

Citiți, de asemenea

bazadedate

Vei fi interesat de

alocapitala
Papir Print Ro DI-4406
Chișinău
cer senin
19.4 ° C
20.2 °
19.4 °
43 %
3.6kmh
0 %
Dum
19 °
lun
25 °
mar
20 °
mie
24 °
joi
26 °
Casalot Ro DI_4408