În perioada 7-14 februarie 2023, Centrul Republican de Diagnostic Veterinar (CRDV), prin încercările de laborator, a confirmat prezența virusului pestei porcine africane (PPA) în probele recoltate de la porcii domestici din patru gospodării non-profesionale din s. Tomai (3) și s. Covurlui (1), r-l Leova. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a demarat acțiunile stabilite pentru combaterea și eradicarea focarului și a notificat Organizația Mondială a Sănătății Animalelor, precum și alți parteneri externi, despre apariția focarului de pestă porcină africană pe teritoriul Republicii Moldova.
ANSA solicită proprietarilor de porcine să informeze urgent în cazul îmbolnăvirii sau pierii animalelor sau a depistării cadavrelor de mistreți și totodată să nu utilizeze în hrana acestora cereale proaspăt recoltate, resturi culinare, care de asemenea pot determina îmbolnăvirea porcilor cu virusul pestei porcine africane și să respecte cu strictețe cerințele minime de biosecuritate. Agenția este dispusă să acorde persoanelor care au notificat despre depistarea unor cadavre de mistreți și locul amplasării acestora recompense în mărime de 50 euro pentru fiecare cadavru notificat.
Tot în acest context, ANSA solicită cetățenilor de a nu procura produse alimentare din locuri neautorizate, precum și de a nu procura produse alimentare din carne de porc din țările vecine în scopul aducerii acestora în Republica Moldova, deoarece acestea vor fi confiscate și distruse, din motivul riscului pe care îl reprezintă.
De la începutul anului 2023, în Republica Moldova au fost înregistrate 8 focare de PPA, dintre care 7 focare la porcii domestici întreținuți în gospodăriile nonprofesionale și un caz la mistreț ( fiind nimiciți din cauza bolii 134 porci domestici și 1 mistreț).
Totodată, în Republica Moldova în perioada anilor 2016 – 2022 au fost înregistrate 115 de focare, fiind astfel nimiciți din cauza bolii 32580 porci domestici și 223 mistreți.