Inspectoratul de Stat pentru Protecția Consumatorilor a început să efectueze controale-surpriză cu autoturisme-capcană la stațiile PECO, pentru a vedea dacă calitatea carburanților corespunde standardelor și dacă volumul cantitatea de combustibil turnată corespunde cu cea achiziționată.
“Mașina capcană” reprezintă un proiect dezvoltat în parteneriat cu Institutul Național de Metrologie(INM), cu coordonarea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova, pentru verificarea inopinată a cantității combustibilului. În mașină este încorporat un sistem de măsurare care determină cantitatea volumului turnat în recipientul ascuns prin metoda gravimetrică de determinare a unității de măsurare a volumului.
Astfel, deputatul Radu Marian a menționat că, datorită acestui mecanism au fost constatate primele încălcări, cum ar fi:
- Utilizarea distribuitoarelor de combustibil deteriorate (altele în mod intenționat) pentru a regla doza de combustibil livrată consumatorilor și ai înșela, în scopul acumulării rezervelor de produse petroliere și ulterior să fie vândute în condiții ilegale, pentru a se eschiva de la plata impozitelor;
- Au fost depistate produse petroliere neconforme cu conținut de apă sau care nu corespund cerințelor de calitate. Din 4 agenți economici la 3 s-au depistat neconformități: -170 ml la 10 litri, -80ml și respectiv -70 ml la 10 litri de combustibil, ce depășește norma legală de +-0,5%;
- Au fost constatate cazuri în care produse petroliere comercializate ca aditivate sunt de fapt produse standard, astfel, eschivându-se de la prețul reglementat pentru produse standard.
Companiile prinse cu încălcări au fost amendate. Totodată, Inspectoratul nu a furnizat numele companiilor respective.