AcasăServiciiConducerea Băncii Naționale consideră că încrederea în leul moldovenesc a fost restabilită

Conducerea Băncii Naționale consideră că încrederea în leul moldovenesc a fost restabilită

Octavian Armașu: În ultimii ani a fost restabilită încrederea în leul moldovenesc, acest lucru fiind reflectat de dinamica creditelor și depozitelor bancare.

Guvernatorul Băncii Naționale a făcut declarația în cadrul unui eveniment dedicat aniversării a 28 de ani de la introducerea monedei naționale. El a menționat că încrederea în moneda națională este o condiție pentru dezvoltarea economică și dezvoltarea sistemului bancar al țării. Armașu a dat asigurări că leul moldovenesc este în continuă modernizare, iar una dintre prioritățile strategice ale BNM este creșterea încrederii în leu și dezvoltarea plăților fără numerar.

„La finele anului trecut, 4 din 5 locuitori ai Republicii Moldova dețineau carduri de plată, iar astăzi sunt în circulație 2,3 milioane de carduri de plată. În ultimii 10 ani, numărul acestora a crescut de 2,6 ori. Comerțul electronic se dezvoltă, iar astăzi cetățenii preferă să plătească achizițiile cu carduri de plată sau folosind aplicații mobile”, a spus Armașu, menționând că, datorită ușurinței în utilizare, numărul utilizatorilor sistemelor automatizate continuă să crească.

Guvernatorul Băncii Naționale a remarcat, că astăzi în Moldova există bănci sănătoase, bine capitalizate, rezistente la șocuri, stabile și transparente.

„Legislația în acest domeniu a fost adusă în conformitate cu standardele internaționale și europene. Băncile au suficientă lichiditate pentru a sprijini afacerile și consumul. Reformele au permis băncilor să reziste pandemiei și să susțină populația și afacerile”, a spus el, subliniind că BNM va continua să depună eforturi în acest domeniu, iar digitalizarea și creșterea alfabetizării financiare vor fi o prioritate.

Amintim că, leul moldovenesc a fost pus în circulație la 29 noiembrie 1993.

Foto: aif.md

alocapitala
bazadedate

La „Trei întrebări fără politică” răspunde Galina Zablovscaia

Continuăm rubrica noastră "Trei întrebări fără politică". Astăzi, la întrebări răspunde Galina Zablovscaia. Scurtă prezentare: Galina Zablovckaia este inginer-electronist după specialitate. Şi-a început activitatea profesională...
Boncom Ro_DI_4405
Chișinău
cer senin
6.1 ° C
6.6 °
5 °
53 %
2.2kmh
0 %
lun
6 °
mar
1 °
mie
1 °
joi
4 °
vin
1 °
Casalot Ro DI_4408