Industrii
AcasăActualCapitalizarea companiilor moldovenești a depăşit nivelul de 10 miliarde lei

Capitalizarea companiilor moldovenești a depăşit nivelul de 10 miliarde lei

Capitalizarea companiilor moldovenești listate în Piaţa Reglementată a Bursei de Valori a Moldovei (BVM) a depăşit anul trecut, pentru prima dată în istorie, nivelul de 10 miliarde lei, sau circa 500 milioane de euro. Este o performanţă atinsă, în primul rând, pe seama creşterii mai mari a preţurilor acţiunilor de la Bursă, or pe platforma pieței reglementate a BVM, erau admise spre tranzacționare valorile mobiliare emise de doar 15 companii, transmite InfoMarket.

În Moldova

Potrivit Raportului de activitate al Comisiei Naționale a Pieței Financiare, pe primele 3 locuri din clasamentul celor mai lichide companii, ale căror acțiuni au fost tranzacționate pe piața reglementată, s-au situat Moldova-Agroindbank, Moldindconbank și FinComBank, cumulând tranzacții de peste 67% din totalul valorii tranzacționate pe piața reglementată, astfel sectorul bancar menținându-și poziția de cel mai atractiv și reprezentativ sector la capitolul lichiditate pe piață.

Analiza structurii tranzacțiilor înregistrate pe piața reglementată denotă că cel mai semnificativ volum revine tranzacțiilor de vânzare–cumpărare (74,14%), urmate de tranzacțiile rezultate în urma singurei licitații organizate de către Agenția Proprietății Publice (21,19%).

În total în anul 2021 au fost tranzacționate titlurile de capital ale 16 emitenți (25 în anul 2020).

Raportul relevă că pe parcursul anului 2021 pe piața reglementată au fost înregistrate 86 de tranzacții, în volum sumar de 22,47 milioane lei raportat la 1,69 milioane acțiuni, valoarea totală a tranzacțiilor fiind în scădere față de anul 2020 de 3,1 ori. Acest fapt s-a datorat reducerii considerabile a numărului de operațiuni, de 2,5 ori față de anul 2020, dar și canalizării celor mai valoroase tranzacții către segmentul extrabursier al pieței de capital.

În consecință, ponderea în PIB a volumului tranzacțiilor bursiere din 2021 a constituit doar 0,01%, se arată în raportul CNPF.

În Europa

Conform datelor publicate de Federaţia Europeană a Burselor de Valori (FESE), la finalul anului 2021 cea mai importantă bursă din Europa era Euronext , cu o capitalizare a companiilor listate de circa 6,45 trilioane de euro.

Ea este urmată de Nasdaq Nordics & Baltics cu o capitalizare de 2,26 trilioane euro și Deutsche Borse, cu 2,21 trilioane euro.

Cele mai mici capitalizări din spațiul UE erau înregistrate de Bursa din Matla – 4,25 miliarde euro și de Bursa din Cipru  4.99 miliarde euro.

Citiți, de asemenea

bazadedate

Vei fi interesat de

alocapitala
Birotix Com ro DI-4407
Chișinău
nori împrăștiați
30.5 ° C
30.5 °
28.2 °
47 %
8.2kmh
40 %
Dum
29 °
lun
31 °
mar
34 °
mie
25 °
joi
27 °
Lantaur ro DI-4376