Tendințe mondiale pentru agricultura din Moldova

Expozițiile MOLDAGROTECH (autumn) și FARMER - tendințe mondiale pentru agricultura din Moldova

În perioada 16 - 19 octombrie 2019, CIE Moldexpo va găzdui principalul eveniment al anului pentru complexul agroindustrial din Republica Moldova, care va uni expoziția internațională specializată MOLDAGROTECH (autumn), ediția a XXXVII-a, expoziția-târg FARMER, ediția a XXII-a, târgurile “Animal show” și “Toamna de Aur” și alte evenimente speciale.

Misiunea celei mai mari expoziții agricole din țară, MOLDAGROTECH (autumn), este de a oferi industriei agricole locale cele mai moderne utilaje și tehnologii, ce ar contribui la sporirea eficienței și creșterea profiturilor în agricultură.

Schimbările climatice și efectele tot mai accentuate ale acestora, accesul insuficient la irigare, nevoia tot mai mare de aplicare a tehnologiilor moderne au făcut oportună organizarea expoziției MOLDAGROTECH (autumn). Evenimentul oferă modalități de depășire a provocărilor cu care se confruntă complexul agroindustrial național. Prestigiul sporit al expoziției MOLDAGROTECH și corespunderea cu standardele internaționale din domeniu sunt confirmate de agrearea de către Asociația Mondială a Industriei Expoziționale (UFI) și  Asociația Europeană a Organizatorilor Expozițiilor Agricole (EURASCO).

În perioada 16 - 19 octombrie, aproximativ 120 de participanți din Republica Moldova, Austria, Germania, Italia, România, Rusia, Turcia, Republica Cehă și Ucraina vor prezenta cele mai avansate mașini, echipamente și servicii pentru agrobusiness, iar în pavilioanele expoziționale și pe spațiile în aer liber se vor desfășura diverse evenimente.

Cel mai extins segment al expoziției va fi completat cu mașini și echipamente agricole. Aici vor fi prezentate tractoare, mașini de lucrat solul și semănătoare, utilaje de fertilizare și de protecție a plantelor, echipamente de recoltare, de pregătire a furajelor, utilaje pentru lucrarea solului post-recoltare și depozitare a culturilor, mașini de încărcare-descărcare, transport special, echipamente pentru servicii tehnice, piese de schimb, echipamente pentru creșterea animalelor și păsărilor de curte.

În cadrul expoziției, va avea loc concursul „Noutatea anului”, la care s-au înscris 26 de companii - producători și distribuitori de mașini și echipamente pentru sectorul agricol, industria, care vor prezenta pentru jurizare peste 40 de mostre de echipamente agricole de producție locală și străină pentru sectorul agroindustrial, precum și produse fitosanitare și îngrășăminte. Marele premiu va fi adjudecat pentru contribuția specială la modernizarea complexului agroindustrial din Moldova.

Ziua Tinerilor „Agrogenerație” va reuni tineri specialiști și studenți din domeniul industriei agricole care vor prezenta lucrări științifice, precum și inovații în domeniu.

Expoziţia-târg internaţională specializată de produse, utilaje, tehnologii agricole şi meşteşuguri FARMER, ediţia a XXII-a

Expoziția-târg FARMER este un eveniment internațional destinat stimulării dezvoltării agriculturii din Moldova, promovării produselor autohtone și străine, misiunea căreia este avansarea gradului de competitivitate al sectorului agricol din Moldova și stabilirea contactelor cu potențiali parteneri locali și străini.

În acest an, la FARMER vor participa peste 240 de companii agricole, gospodării țărănești și de fermieri, asociații naționale de specialitate, organizații financiare și reprezentanți ai institutelor de cercetare, care vor prezenta tehnologii, materiale și instrumente pentru funcționarea eficientă a gospodăriilor agricole, precum și produse ale fermierilor moldoveni.

Printre acestea se înscrie concursul «Fermer-lider», al cărui scop este de a promova produsele locale organice și de a aplica tehnologii inovatoare în procesul de producție. Aici vizitatorii vor beneficia de oportunitatea de a afla metode moderne în agricultură, soiuri noi de plante și alte realizări ale fermierilor din Republica Moldova.

Tradițional, la Târgul «Toamna de Aur» vizitatorii vor cumpăra cele mai proaspete, gustoase și ecologic curate direct de la producător – legume, fructe, precum și puieți, răsaduri și multe altele.

La expoziția de animale și păsări de rasă „Animal Show” vor fi prezentate cele mai bune rase de animale și păsări.

Programul de afaceri al expozițiilor MOLDAGROTECH (autumn) și FARMER

Expoziția-târg FARMER va deveni o platformă pentru activitatea Proiectului Uniunii Europene de dezvoltare a zonelor rurale din Republica Moldova. Scopul proiectului este de a crea un mediu de afaceri competitiv, modern și durabil în sectorul agricol al țării noastre. Printre obiectivele proiectului: creșterea componentei inovatoare a agroindustriei, înlesnirea accesului produselor locale pe piețele externe, introducerea standardelor de calitate și certificare. La proiect pot participa fermieri, reprezentanți ai institutelor de cercetare, școli profesionale și firme agricole din țară.

IMPORTANT!

Expozițiile MOLDAGROTECH (autumn) și FARMER atrag, în mod tradițional, un număr mare de vizitatori. Pentru a economisi timp și a vizita expozițiile, înregistrați-vă aici, primiți un bilet de intrare pentru toate cele 4 zile de desfășurare a expoziții și catalogul participanților din acest an.

Deschiderea oficială a expozițiilor va avea loc pe 16 octombrie, ora 11:00, pavilionul nr.2.

https://www.youtube.com/watch?v=n7BSt8IlhQE

Ratele de schimb (Banca Nationala)

USD 1 17.5802
EUR 1 19.3214
RON 1 4.0546
RUB 1 0.2745

Meteo (Chișinău)

Vin, 15/11
8 °C
762.8126078447889mm
E, 2.1m/s